Deși am afirmat în textul precedent că nu doresc să discut despre partea cu
predarea religiei în școli, simt nevoia să fac totuși un comentariu. Această
nevoie are legătură și cu conștiința faptului că abordarea pur rațională (de
ex. gândirea critică) este limitată prin însăși natura sa. Valorile umane nu
pot fi fundamentate doar pe rațiune. Cu prilejul sărbătorilor de Paște am (re)luat
cartea "Parabolele lui Iisus” de Andrei Pleșu și am citit câteva rânduri.
Mi se pare foarte bine scrisă. Dacă prin predarea religiei în școli înțelegem
genul de analize și discuții precum cele din această carte atunci cred că ora de
religie este foarte binevenită. Ca elev mi-ar fi plăcut să am o astfel de
materie predată de un astfel de profesor. De asemenea, mi-ar fi plăcut să
studiez comparativ diferite religii dintr-o perspectivă filozofică. Dar mă
întreb: câți profesori de religie sunt capabili de așa ceva? Una
dintre întrebările de pe forumul Dilemei Vechi a fost: putem fi de acord în principiu
cu ora de religie și totodată în dezacord cu felul în care se susține practic
aceasta? Să reținem deocamdată întrebarea și să analizăm un exemplu din
alt domeniu.
Am urmărit recent o emisiune care avea ca invitat un eminent profesor de
matematică. Am reținut trei calități esențiale pe care un bun profesor ar
trebui să le aibă: o cultură vastă
care trece dincolo de domeniul său de expertiză, plăcerea de a învăța toată viața respectiv o bună comunicare cu elevii/studenții. Educația
fiind un domeniu al relațiilor interumane profesorul trebuie sa fie mai întâi
un exemplu ca om și apoi ca expert pe un anumit domeniu. Pe scurt: omul, nu
materia predată, sfințește locul! Oare câți profesori posedă toate cele trei
calități esențiale amintite mai sus? Daca am descoperi că, de exemplu, 95% nu satisfac cerințele unui
profesor bun ar rezulta de aici că trebuie să punem în discuție și
utilitatea materiei respective? Ce este preferabil: un lucru făcut
slab-mediocru sau să nu fie făcut deloc? Un lucru făcut prost poate avea
efectul contrar, poate demotiva sau poate fi pur și simplu o pierdere de vreme.
Pe de altă parte, puțin (sau prea mult care înseamnă de fapt tot puțin ca efect/impact)
și prost este totuși mai mult decât nimic. Nu cred într-o teorie care să dea un
răspuns general valabil la o astfel de întrebare (deși efectul
introducerii/eliminării unei materii într-un anumit context s-ar putea analiza
statistic). Cred că răspunsul diferă de la caz la caz, unde prin „caz” înțeleg
orice combinație posibilă a celor trei elemente: materia predată, profesorul
respectiv elevul.
Revenind la chestiunea materiei „religie”, aceasta, spre deosebire de
matematică, mai introduce un aspect foarte sensibil: latura dogmatică. Pe de o
parte orice om are nevoie să creadă (de exemplu: că lumea are un sens, că
merită să cauți adevărul, ca oamenii trebuie să aibă drepturi egale, că există
ființe supranaturale, etc.). Pe de altă parte, fundamentalismul (inutil să mai reamintim
nenumăratele masacre care au avut și încă au loc în numele religiei) și dogma
utilizată ca instrument de manipulare (vezi „Legenda Marelui Inchizitor”) sunt
exemple clare de utilizare negativa a religiei. Se pare că atât Dumnezeu cât și
diavolul își dispută dreptul asupra religiei. Nu cred că este posibilă o teorie
a „religiei bune” ca materie în sine, independentă de om. Doar propriul discernământ
poate înclina balanța într-o parte sau alta. Bun și rău este și faptul că, așa
cum arată studiile despre psihologia poporului român (vezi C.R-Motru, D.Drăghicescu
și mai recent D.David), mulți români tind să aibă o atitudine religioasă
superficială, de fațadă – mai degrabă o formă de conformism social decât de simțire
adâncă (un aspect pozitiv este, de exemplu, riscul mai scăzut de fundamentalism
și atitudini religioase extremiste). Astfel, dacă ar trebui să trag o concluzie
aș spune că, faptul că există materia „religie” în programa școlară este un
lucru și bun și rău - depinde de calitatea
umană a profesorului. Această constatare conduce la
ideea că esențiale în educație sunt criteriile de selecție ale dascălilor și
mai puțin ce materii se studiază, cu atât mai mult cu cât abordările inter și
trans-disciplinare pun în discuție tocmai modul artificial în care sunt separate
disciplinele cunoașterii.
Decât să ne întrebăm dacă religia își are locul în
școli ar putea fi mai inteligent să ne întrebăm dacă, indiferent de materia predată, sistemul actual este
capabil să atragă cei mai buni dascăli sau din contră, tinde să îi îndepărteze.
In cele mai multe studii serioase despre calitatea scolii, calitatea dascalilor conteaza ceva mai mult decat cea a materiei predate, insa ambele atribute trebuie luate in calcul simultan. Daca o perioada lunga de timp profesorii de religie vor fi asemeni celor de acum, materia ar trebui scoasa, iar accentul sa cada pe materii care pot fi predate si cu profesorii pe care ii avem. Cresterea calitatii profesorilor va dura decenii, in cel mai bun caz. Merita insistat pe asta. Intre timp, materiile ar trebui revizuite.
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru comentariu!
ȘtergereCred că un profesor bun este capabil să ”moduleze” programa, să producă singur ”conținutul”. De exemplu, sunt cunoscuți profesori excelenți de matematică care nu folosesc deloc manualul - de fapt îl înlocuiesc cu altceva - dar elevii lor au rezultate foarte bune: mult peste nivelul celor educați după manual. Invers, un manual bun combinat cu un profesor slab cred că va da rezultate mediocre (este un caz interesant care ar merita testat).